HAIKU – Scurt poem japonez din trei versuri, primul şi ultimul de cinci silabe, al doilea de şapte.
( 1 )
Haiku-ul se bazează pe trei elemente:
-versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;
-prezenţa cezurii ya;
-prezenţa kigo-ului, a anotimpului.( privighetoarea, fluturii, florile de cireş, broasca –primăvara; cucul, licuricii, lanul de orez, cântecul păsărilor, schimbarea veşmintelor – vara; calea-laptelui, luna plină, brăhnitul cerbului, frunze veştede, stoluri de păsări care migrează, crizantema – toamna; raţe sălbatice, frunze care cad, zăpadă pe pini, Fuji îmbrăcat în mantia albă, vântul tăios, râul îngheţat – iarna.) (2.)
Dintre figurile de stil, singura care şi-a câştigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparaţia survin arareori şi chiar deloc în realizările majore ale genului. Există şi haiku-uri fără nici un verb, adjectiv sau adverb, rolul cel mai important avându-l substantivul, cu care, de regulă, se termină.
Calităţile unui bun haiku sunt, după Basho: „În interiorul unui haiku trebuie să se unească un principiu de stabilitate, de eternitate (vast ca marea şi profund ca liniştea) şi prezenţa unui eveniment, a unui accident subit şi limitat în timp, adesea un fapt banal. Versul nu trebuie să scânteieze de o strălucire prea vie; trebuie acoperit acest aspect natural, discret, de către sabi, o tentă asemănătoare patinei anilor.” Lapidaritatea poemului este opera secolelor, dar şi opţiunilor spiritului nipon, care s-a ancorat în poezie la o specie sui-generis, aflată la jumătatea drumului dintre expresia prozodică şi puterea de sugestie. La aceasta din urmă concurând şi unele caracteristici specifice haiku-ului, redate prin câţiva termeni precum karumi, wabi, sabi, shibui, mono-no-aware, kigo şi alţii, explicaţi mai sus.(2.)
Unde, ce şi când, respectiv obiectul, timpul şi locul sunt elemente constitutive ale experienţei haiku, „trei mişcări” originale fără de care nu se poate realiza un haiku complet. (2.)
Haiku-ul este un poem de atmosferă. În haiku, într-un spaţiu de mare concentrare a expresiei literare, poetul, un sintetist, un miniaturist şi un cizelator desăvârşit, trebuie sa „alchimizeze” momentele de trăire proprie într-un „pandantiv” de „aur prozodic”, ce are puterea de a radia idei noi şi de a deschide imaginaţiei fereastra către orizonturi insolite de interpretare. (3.)
HAIBUN- Un haibun este un poem în proză scurt şi concis în stil haikai, conţinând de obicei atât elemente uşor umoristice, cât şi altele mai serioase. Obişnuit se termină cu un haiku. (4.)
HAIGA- tablou având menirea de a însoţi un haiku sau altă poezie japoneză scurtă. În ultimul timp, au apărut foto-haiga şi haiga-multimedia. (4.)
KYOKA- poezie umoristică, ironică sau caricaturală, în forma unei tanka. Adesea satirizează poeţii şi operele lor. Echivalentul japonez al epigramei sau limerick-ului. (4.)
RENGA - (lit. „eleganţă legată”) poemul-în-lanţ japonez. Doi sau mai mulţi poeţi îşi completează reciproc poemele:primul oferă primele 3 versuri ale unei prezumtive tanka, următorul completează cu celelalte două. Pentru ca totul să nu fie prea simplu, o renga clasică se desfăşoară conform unor reguli precise şi complexe. Esenţialul este o bună legătură dintre imaginile fiecărei strofe. Renga considerată „culmea” formelor japoneze, a inspirat mulţi poeţi occidentali să încerce alte forme de poezie colaborativă. Cele nebazate pe forme japoneze se numesc îndeobşte „poezii legate” (Engl. linked verse) . (4.)
RENKU- Un renku este un poem în lanţ în stilul popular haikai, mai ales ca cele practicate de către Bashô şi poeţii care au scris mai apoi în stilul lui. (4.)
SENRYU- Un senryu este un poem cu structură asemănătoare haiku-ului care scoate în evidenţă cusururile condiţiei umane, de obicei într-un mod satiric sau umoristic. (4.) Tristih de forma unui haiku care poate fi:1. umoristic, ironic, jucăuş sau 2. „rupt de natură”, putând trata despre aspecte psihologice, antropologice, culturale. Kigo-ul nu este obligatoriu în senryu; kireji, da.(4.)
TANKA – Specie a poeziei clasice japoneze alcătuită din cinci versuri care însumează 31 de silabe repartizate astfel: 5-7-5-7-7. (…) Tanka trebuie să conţină cel puţin un cuvânt care să trimită la anotimpuri, natura fiind un veritabil obiect de cult. (1.)Tanka este un pentastih format din două părţi: kami no ku sau versurile de sus şi shimo no ku sau versurile de jos. Această împărţire avea ca fundament cezura – kireji – care a apărut şi s-a impus cu timpul după cel de-al treilea vers. (2.)
Bibliografie
1.Irina Petraş, GENURI ŞI SPECII LITERARE. MIC DICŢIONAR – ANTOLOGIE pentru elevi, BUCUREŞTI – 1993, EDITURA DEMIURG
2. Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc, intitulată INTERFERENŢE LIRICE. CONSTELAŢIA HAIKU, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.
3.Ion Acsan, Dan Constantinescu, TANKA – HAIKU. ANTOLOGIE DE POEZIE CLASICĂ JAPONEZĂ, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981;
4. http://danielabullas.tripod.com/daniela2/id34.html
( 1 )
Haiku-ul se bazează pe trei elemente:
-versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;
-prezenţa cezurii ya;
-prezenţa kigo-ului, a anotimpului.( privighetoarea, fluturii, florile de cireş, broasca –primăvara; cucul, licuricii, lanul de orez, cântecul păsărilor, schimbarea veşmintelor – vara; calea-laptelui, luna plină, brăhnitul cerbului, frunze veştede, stoluri de păsări care migrează, crizantema – toamna; raţe sălbatice, frunze care cad, zăpadă pe pini, Fuji îmbrăcat în mantia albă, vântul tăios, râul îngheţat – iarna.) (2.)
Dintre figurile de stil, singura care şi-a câştigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparaţia survin arareori şi chiar deloc în realizările majore ale genului. Există şi haiku-uri fără nici un verb, adjectiv sau adverb, rolul cel mai important avându-l substantivul, cu care, de regulă, se termină.
Calităţile unui bun haiku sunt, după Basho: „În interiorul unui haiku trebuie să se unească un principiu de stabilitate, de eternitate (vast ca marea şi profund ca liniştea) şi prezenţa unui eveniment, a unui accident subit şi limitat în timp, adesea un fapt banal. Versul nu trebuie să scânteieze de o strălucire prea vie; trebuie acoperit acest aspect natural, discret, de către sabi, o tentă asemănătoare patinei anilor.” Lapidaritatea poemului este opera secolelor, dar şi opţiunilor spiritului nipon, care s-a ancorat în poezie la o specie sui-generis, aflată la jumătatea drumului dintre expresia prozodică şi puterea de sugestie. La aceasta din urmă concurând şi unele caracteristici specifice haiku-ului, redate prin câţiva termeni precum karumi, wabi, sabi, shibui, mono-no-aware, kigo şi alţii, explicaţi mai sus.(2.)
Unde, ce şi când, respectiv obiectul, timpul şi locul sunt elemente constitutive ale experienţei haiku, „trei mişcări” originale fără de care nu se poate realiza un haiku complet. (2.)
Haiku-ul este un poem de atmosferă. În haiku, într-un spaţiu de mare concentrare a expresiei literare, poetul, un sintetist, un miniaturist şi un cizelator desăvârşit, trebuie sa „alchimizeze” momentele de trăire proprie într-un „pandantiv” de „aur prozodic”, ce are puterea de a radia idei noi şi de a deschide imaginaţiei fereastra către orizonturi insolite de interpretare. (3.)
HAIBUN- Un haibun este un poem în proză scurt şi concis în stil haikai, conţinând de obicei atât elemente uşor umoristice, cât şi altele mai serioase. Obişnuit se termină cu un haiku. (4.)
HAIGA- tablou având menirea de a însoţi un haiku sau altă poezie japoneză scurtă. În ultimul timp, au apărut foto-haiga şi haiga-multimedia. (4.)
KYOKA- poezie umoristică, ironică sau caricaturală, în forma unei tanka. Adesea satirizează poeţii şi operele lor. Echivalentul japonez al epigramei sau limerick-ului. (4.)
RENGA - (lit. „eleganţă legată”) poemul-în-lanţ japonez. Doi sau mai mulţi poeţi îşi completează reciproc poemele:primul oferă primele 3 versuri ale unei prezumtive tanka, următorul completează cu celelalte două. Pentru ca totul să nu fie prea simplu, o renga clasică se desfăşoară conform unor reguli precise şi complexe. Esenţialul este o bună legătură dintre imaginile fiecărei strofe. Renga considerată „culmea” formelor japoneze, a inspirat mulţi poeţi occidentali să încerce alte forme de poezie colaborativă. Cele nebazate pe forme japoneze se numesc îndeobşte „poezii legate” (Engl. linked verse) . (4.)
RENKU- Un renku este un poem în lanţ în stilul popular haikai, mai ales ca cele practicate de către Bashô şi poeţii care au scris mai apoi în stilul lui. (4.)
SENRYU- Un senryu este un poem cu structură asemănătoare haiku-ului care scoate în evidenţă cusururile condiţiei umane, de obicei într-un mod satiric sau umoristic. (4.) Tristih de forma unui haiku care poate fi:1. umoristic, ironic, jucăuş sau 2. „rupt de natură”, putând trata despre aspecte psihologice, antropologice, culturale. Kigo-ul nu este obligatoriu în senryu; kireji, da.(4.)
TANKA – Specie a poeziei clasice japoneze alcătuită din cinci versuri care însumează 31 de silabe repartizate astfel: 5-7-5-7-7. (…) Tanka trebuie să conţină cel puţin un cuvânt care să trimită la anotimpuri, natura fiind un veritabil obiect de cult. (1.)Tanka este un pentastih format din două părţi: kami no ku sau versurile de sus şi shimo no ku sau versurile de jos. Această împărţire avea ca fundament cezura – kireji – care a apărut şi s-a impus cu timpul după cel de-al treilea vers. (2.)
Bibliografie
1.Irina Petraş, GENURI ŞI SPECII LITERARE. MIC DICŢIONAR – ANTOLOGIE pentru elevi, BUCUREŞTI – 1993, EDITURA DEMIURG
2. Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc, intitulată INTERFERENŢE LIRICE. CONSTELAŢIA HAIKU, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.
3.Ion Acsan, Dan Constantinescu, TANKA – HAIKU. ANTOLOGIE DE POEZIE CLASICĂ JAPONEZĂ, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981;
4. http://danielabullas.tripod.com/daniela2/id34.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu